Sunt încă la masă. Orez şi fasole. Desert: Banane, apă rece.
Nu stiu ce a băgat Elizee în sos dar e delicios. Am nimerit doar la mese cu mâncare foarte bună de data asta în Ciad. Cu toate astea fac aparent un efort pentru a mânca deoarece de fiecare dată transpir ca după o tură de stadion olimpic. Sunt 40 de grade în locuri umbrite. La fiecare trecere a ventilatorului pendulant am parte de o experienţă a deliciului, asemănătoare probabil cu a acelora care savurează asortarea vinului potrivit la mâncare.
Cu un zâmbet larg pe faţă James vine la masă şi îmi spune că trebuie să îmi arate ceva în timp ce îmi întinde un obiect rotund de mărimea unei clementine mari. Cu coaja foarte aspra, dură, pe alocuri crepată, de culoare bej închis, uscată. Cu furculiţa în stânga cu obiectul ciudat în mâna dreaptă mă uit la James, mă uit din nou la ceea ce ţin, mă gândesc la tot felul de chestii ciudate care pot fi mâncate, de vreme ce mi-l aduce la masă. Într-un final îmi răspunde cu un zâmbet şi mai larg:
- Este o piatră pe care am scos-o dintr-o vezică.
- Tre' să mă spăl pe mâini , îi spun eu râzând.
Ştiu, în mod normal nu e de râs dar pentru mine (din nou) a fost ca o fază din M*A*S*H. Oamenii aceştia vin când e prea târziu dar cine îi condamnă. Merg la vraci întâi pentru că e aproape, de ce să facă drum de 3 zile până la spitalul cu doctori pe bune?
După un "hocus-pocus" iată piatra. Poftă bună!
