Una din zilele linistite

Eram in camera transformata in cabinet dentar in cadrul spitalului rural din Bere, Ciad. Deja tratasem cativa pacienti carora le-am facut extractii, cand la un moment dat mi se aseaza o femeie in varsta pe scaunul improvizat si imi arata un molar de care de fapt nu vroia sa scape ci langa el se aflau niste radacini in maxilar care ii provocau durere. 



Mi-a explicat folosind mainile si mimica fetei, franceza nu stia ci doar nangere. I-am facut atent anestezia dar cand am inceput sa explorez cu elevatorul(instrument stomatologic) am ajuns repede la concluzia ca de fapt nu mai era nici o radacina dentara acolo ci doar o deschidere prin care se putea ajunge in sinusul maxilar iar pe margini tesut necrozat negricios.


In mod normal ar fi trebuit sa fac o radiografie sa fiu sigur ca nu sunt corpi straini in sinus pentru ca apoi sa inchid plaga cu o sutura.


In dimineata aceea cand ma pregateam sa intru in spital dr. Olen s-a apropiat de mine dorind sa afle daca exista vre-o tehnica speciala prin care se pot rezolva luxatiile de mandibula. Avea un pacient care in urma unui accident a apelat la vraci pentru a se recupera. In doua saptamani a ajuns asa rau ca au trebuit sa ii amputeze piciorul deasupra genunchiului iar gura inca tot nu i se inchidea bine. Dr. Olen i-a administrat diazepam si a incercat sa rezolve luxatia dar mandibula pur si simplu nu intra la loc asa ca m-a rugat sa il examinez.


Acum ca aveam pacienta mea care avea nevoie de o radiografie am apelat la dr Olen. Am mers impreuna in depozit si am gasit aparatul de radiologie dentara dar nu am gasit filmele si prin urmare optiunile mele s-au redus la tratrament paleativ...


Daca tot am iesit cu dr. Olen sa cautam aparatura i-am propus sa examinam impreuna pacientul sau.
Intr-adevar omul avea diferite cicatrici pe fata si corp care m-au facut sa inteleg ca a fost destul de grav accidentul sau. In urma examinarii mi-am dat seama ca de fapt avea mandibula fracturata ( foarte probabil la nivelul colului condilian drept - pentru cei interesati de detalii). Am aflat apoi ca de fapt la data la care a fost internat in spital acest om avea piciorul stang in pare parte necrozat iar cand s-au apucat sa ii opereze piciorul mai jos de genunchi nu era decat o masa moale de tesuturi putrede in care au gasit chiar si viermi. Nu patea asaceva daca venea din timp aici.Dar cine il poate judeca aspru cand in ciad sunt 140.000 oameni la un medic ? Acest spital este aglomerat de bolnavi si apartinatorii lor. 


In salon vei gasi pe langa fiecare pat 2-3 oameni care au venit cu bolnavul. Unii calatoresc zile intregi pana ajung aici. Mancarea trebuie gatita si mancata pe loc, nu exista frigider in care sa iti pastrezi mancarea si nu exista aragaz pe care sa iti fierbi mancarea. Apartinatorii tai trebuie sa faca foc intr-un loc rezervat pt asta, sa iti aduca proviziile sau sa ti le cumpere in piata, sa te spele, sa te hraneasca si sa te duca la toaleta, ei sunt si bucatarii si infirmierii tai iar in anumite cazuri translatorii tai.


Am surprins pe unul din bolnavi sorbind apa dintr-un recipient de plastic destul de dubios. Era atat de insetat, aici apa este asa de pretioasa. Eu nu as fi baut decat daca era filtrata sa fiu sigur ca nu ma aleg cu niste paraziti dar ei nu au griji de genul acesta, ei traiesc asa de cand se stiu.


Pe afara atat bolnavi cat si familiile, sunt cu totii intinsi pe rogojini la umbra copacilor la fel ca acum 200 sau 2000 de ani probabil. Unii dorm altii se roaga (musulmani sau crestini), unii mananca altii incearca sa scape de muste cu cate un evantai, unele femei alapteaza altele servesc masa adultilor, viata merge inainte sub cerul sub care zboara tantarii cu malarie si in praful mamei terra in care trebuie sa te feresti de scorpioni. 


De fiecare data este o calatorie in timp si la prima vedere o priveliste care te poate destabiliza emotional dar de fapt asa este viata aici. Nu e un film de groaza despre cata nenorocire este in Ciad ci este vorba despre un mod de viata pasnic in caldura obositoare a zilei si a noptii. Ba chiar o poveste despre un spital in care apa e mai curata decat cea de la casele lor iar viata aici la spital, are o sansa pe care medicina traditionala ar fi lichefiato asemeni piciorului omului accidentat. Traiul aici in Bere, Ciad, este in jurul unei constructii mai mult sau mai putin din lut si caramida, cateva vase, cateva animale, cateva haine, cateva unelte. Aspiratiile sunt spre o familie cu copii multi si batrini foarte respectati,de fapt copii sunt pensia ta aici, ei te vor hrani la batranete, in rest...


A mai urmat printre pacienti o femeie batrana. Nu am mai vazut oameni asa batrani pe aici. Am intrebat cati ani are, nu stia nici ea nici familia ei. Dupa ce am terminat am intrebat-o cati copii i-au murit, ea a intrebat in pantece sau nascuti ? Am intrebat in total, mi-a spus patru...ceea ce e cat de cat in regula... M-am intrebat apoi,oare prin cate a trecut avand la randul ei fiice si nurori cu aceleasi probleme si provocari ca si ea. Voi afla mai multe pe masura ce petrec timp aici in Ciad...