Tobele din ţara copiilor

Am fost vizitat de Red, maimuţa problemă. Nu e bine să îl  laşi în casă pentru că se pricepe la furat şi fugit. Îl interesează cheile, cablurile, încărcătoarele de telefon, căstile, monedele, fructele pe care le poate apuca şi căra. Măcar de le-ar mânca în întregime. Odată l-am surprins furând guava pt că e mai mică. A fugit cu ea afară. De îndată ce ajunge la o distanţă suficient de mare să îi confere un oarecare sentiment de siguranţă se aşează,  muşcă doar odată iar apoi parcă vrând să îţi  facă în ciudă fără să termine de mâncat aruncă fructul pe jos şi revine să fure încă o guava. M-am asigurat că uşa acoperită cu plasă este blocată cu o cărămidă şi că maimuţa nu poate intra.

Eram la micul dejun iar pentru că sunt „dependent“ de mango am pregătit unul uriaş cu care să închei masa. Ştiam că este o delicatesă iubită şi de Red . Aveam de gând să îl mituiesc pentru a-l putea fotografia. A fost de parcă aş fi folosit magie ca să îl atrag. Probabil i-a simţit mirosul intensificându-se din clipa din care am tăiat din mango. Ochii lui erau aţintiţi spre mana mea şi se ve
dea pe chipul lui că se străduieşte să pună la punct o strategie să ajungă la aceea bucăţică...   A fos uşor, i-am dat-o, era probabil şi înfometat. A stat liniştit şi a mâncat tot până la coajă, cocoţat pe motocicletă, dându-mi ocazia să îl fotografiez.

După micul dejun, încui coliba pornesc motocicleta, urmează să dau o tură prin această ţară a copiilor, peste tot unde mergi e plin de copii, sunt mulţi şi sunt pretutindeni.  

Las în urmă în coliba hexagonală zidită din cărămidă cu acoperiş de iarbă. Itinerariul începe la Bendele iar destinaţia este undeva lângă spitalul din Bere, trebuie să treci de copacul care înfloreşte dar nu rodeşte niciodată, copii căţăraţi în el strigă naassaraaa (albulee)... Drumul este roşu, pe alocuri nisipos pe alocuri noroios, uneori cărămiziu, uneori roşu maroniu, roşu intens cărămiziu, uneori ca muştarul , uneori cu nisipul lipicios şi ţi-l aruncă pe piept pe faţă , în ochi. Apoi treci de cei doisprezece fraţi care strigă după tine „hau ar iu !” şi treci de palmierii înalţi pe care i-am crezut fără rost dar au fructe cu miez foarte portocaliu şi foarte fibros. Treci de capra legată să nu se dea la porumbul firav, apoi de porcul alergat de 4-5 copii pentru a fi legat şi el să nu intre în grădina proaspăt semănată.  Treci de copii mici dezbrăcaţi în patru labe la margine de drum apoi de copii care se întrec rostogolind roata fără spiţe sau capacul de oală cu smalţul sărit. Ici colo câte o femeie vântură orez. Ajungi din urmă plugul fără roată crestând poteca, târât alene de boi mânaţi de copii spre câmpul de orez. 
-„Nassaraaa...” , se mai aude din când în când, nici nu ştii cum şi de unde te-au văzut de parcă ar fi un joc pentru copii în care trebuie să cânţi, un joc pe care îl înveţi de la ceilalţi copii fără să fie vre-odată un adult la mijloc. „Podul de piatră s-a dărâmat... A venit apa şi l-a luat ...” Am învăţat acest cântec şi altele de la ceilalţi copii fără ca vreodată un adult să ne înveţe... Treci pe lângă copii călare pe măgăruş, băiatul cu băţul într-o mână, în altă mână cu sfoara trăgând de celălat măgăruş mai mic, surioara în faţa lui cu părul împletit cu zâmbet larg nu am auzit ce a strigat dar aş putea să jur că era „ nassaraaa” ! Ajungi la cele două bălţi mari cu diametrul de 8 metri , parcul de distracţie al  raţelor şi al broaştelor gigantice, pe margine este bătrânul care impleteşte iarbă, paie nuiele.Treci pe lângă femeia oarbă cu ochii albi, curată şi îmbrăcată frumos. Nu e singură e condusă de o fetiţă. Are un băţ dar nu e alb e doar lucios la capete pentru că la un capăt este ea întotdeauna şi la celălalt capăt e nepoata sau un nepot. Treci de copii cu praştia în mână, cu buricul herniat pe o burtică mărită de paraziţi, cu pete de noroi uscat şi alb pe conturul feţei, în părul scurt şi încreţit ca boabe negre de orez, cu filamente portocalii uscate pe lângă buzele groase, de la fructele de palmier.Femei poartă lemne pe cap, poartă saci mari, lighene cu fructe sau manioc, coşuri mari, fetiţe cu bebeluşi în spinare, când te uiţi la ele din faţă nu vezi decât tălpile în dreptul taliei, tălpi cu mijloc uşor roz şocolatiu cu degetele maronii iar apoi când se întorc apare şi „rucsacul” zâmbitor cu părul creţ şi ochi ca mărgelele negre.   

Drumul e din nou roşu pe margini muştar pe mijloc, nisipul e mai moale şi mai adânc, motocicleta îşi începe dansul, devine instabilă, mă aştept oricând să îmi fugă spatele într-o parte, mă feresc de iarba ascuţită de pe margine, îmi plec capul pe sub pomii de mango. Îmi doresc să fi fost cu Claudiu aici, cred că i-ar fi plăcut mult să îşi alerge motorul pe nisipuri, poteci înguste, nu e zi în care să nu îmi aduc aminte de el...Păcat că a murit atât de tânăr, am fi făcut echipă bună ca pe Amazon...

Am trecut de porumbeii albi ocupaţi cu boabe căzute după ce femeile au vânturat. Uneori zboară paralel cu mine de parcă s-ar aşeza pe mâna mea dacă aş întinde-o.
Am trecut şi de intersecţia unde copii joacă fotbal, drumul ales de mine duce spre spitalul rural, celălalt drum duce spre piaţă, înainte de a ajunge la spital fac stânga şi apoi o ţin tot înainte pe lângă casele din cărămizi de lut şi paie. 


Sunt la destinaţie opresc motorul la umbra unui copac, aud tobele, mă duc mai aproape, văd copiii bătândule, aud tobele, aud fetele şi femeile cântând, talpa mea bate ritmul, palma îmi loveşte coapsa, femeile şi fetele dansează, bărbaţii cântă în contratimp melodia pentatonică.Copii bat tobele cu ochii închişi şi gândul începe să îmi amorţească, pentru cât timp vor cânta şi vor dansa voi uita de bebeluşi ca soldaţii (îi vezi acum trăind dar nu ştii care nu se va întoarce acasă). Voi uita de femeia cu pântecele care nu se mai închide, voi uita de spital, de plânsul albilor care se prăbuşesc atunci când nu fac faţă, voi uita de căldură, voi uita de sete, voi uita de mine.Poate tot aşa uită şi ei de ei....

Talpa bate ritmul, palma bate ritmul, inima bate ritmul, sunt în Africa , sunt în ţara copiilor...